Este lansat cursul online pentru echipele medicilor de familie „Managementul maladiilor netransmisibile in condițiile pandemiei COVID-I9”

Echipele medicilor de familie și asistenți comunitari din toate cele 247 de instituii medico-sanitare primare publice din țară învață cum să efectueze managementul la distanță în scop de screening al maladiilor netransmisibile in condițiile pandemiei COVID-I9, conform prevederilor pachetul de intervenții esențiale în bolile netransmisibile (PEN).

Timp de trei zile consecutiv 6, 7, 8 mai curent, echipele sunt instruite online în cadrul cursului „Managementul maladiilor netransmisibile in condițiile pandemiei COVID-I9”. Cursul este elaborat la inițiativa Proiectului „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” de Catedrele de medicină de familie și endocrinologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

În prima zi de lansare, pe 6 mai, în cuvântul de salut, Marina Golovaci, secretara de stat în domeniul asistență medicală primară, urgentă și comunitară a ținut să salute prezența masivă a echipelor de medici de familie din țară, menționând că aceste instruiri online deja au devenit o normă în situația de stare de urgență sanitară și a mulțumit pentru suportul oferit partenerilor de dezvoltare, Biroului OMS în Republica Moldova și Biroului de cooperare al Elveției, finanțatorul Proiectului „Viață Sănătoasă”. „Necesitatea de a realiza acest curs de instruire online ține de faptul că pacienții care suferă de hipertensiune arterială și diabet zaharat prezintă cele mai mari riscuri de a face maladia COVID-19 cu forme grave, inclusiv insuficiențe respiratorii, și care se soldează de cele mai multe ori cu decese”.

Secretara de stat a atras atenția că deși pe perioada stării de urgență deservirea pacienților planici în asistența medicală de familie a fost practic redusă la comunicarea prin telefon ori mijloace de comunicare online, „accesul la serviciile medicale programate pentru pacienții cu boli netransmisibile trebuie menținut și dezvoltat la un nivel bun”.

Profesorul Ghenadie Curocichin, șeful Catedrei medicină de familie a USMF „N. Testemițanu” și expertul național în PEN a vorbit despre noile condiții impuse de starea de urgență. „Înțelegem că și după ridicarea restricțiilor impuse de starea de urgență vor rămâne o serie dintre acestea și va trebui să urmăm noile reguli de comportament pentru membrii echipei medicului de familie în procesul de consultație a pacienților cu boli netransmisibile și al celor care sunt potențial infectați cu noul tip de coronavirus. De acea, este important să învățăm cum realizăm consultațiile la distanță, folosind telefonul ori alte dispozitive”.

Iată care sunt subiectele din sumarul cursul online: Acordarea serviciilor medicale pacienților cu boli netransmisibile conform prevederilor PEN în condițiile pandemiei COVID-19, Ghenadie Curocichin, dr. hab.in med., profesor univ., Catedra de mediciă de familie; Conduita integrată a pacienților cu hipertensiune arterială și alte boli cardiovasculare în condițiile pandemiei COVID-19, Virginia Șalaru, dr.in med., conferențiar univ., Catedra de medicină de familie: Conduita integrată a pacienților cu diabet zaharat în condițiile pandemiei COVID-19, Dumitru Harea, dr.in med., asistent univ.,Catedra de endocrinologie; Identificarea semnelor de alarmă la pacienții cu boli netransmisibile. Criterii de spitalizare a pacienților cu boli netransmisibile, Lora Gîțu, asistent univ., Catedra de medicină de familie.

Ținem să vă reamintim că și pe parcursul zilelor de 7 și 8 mai curent, începând cu ora 10.00, cursul online va fi accesibil pentru echipele medicilor de familie din toată țara. Mâine, pe 7 mai, cursul online va fi susținut în limba română, iar pe 8 mai, în limba rusă.

Prezentările cursului online, Protocolul de consultație la distanță (prin apel telefonic sau apel video) a persoanelor care suferă de bolii netransmisibile în scop de screening și management al afecțiunii COVID-19 sunt disponibile AICI. Totodată, ele vor fi diseminate prin e-mail instituțiilor medicale participante. Înregistrarea cursului online va fi disponibilă și diseminată tuturor instituțiilor medicale participante după terminarea celor trei zile de curs online.



Categorii de noutăți
    Nu am găsit nimic!
строительство домов копейск
строительство домов под ключ челябинск
дом из пеноблока под ключ челябинск цена
мокрый фасад челябинск
монтаж кровли челябинск
простой типовой проект каменного дома 9на9
строительство деревянных домов челябинск
строительство дома в челябинске цена
строительство дома под ключ в челябинской области
строительство домов из сип панелей челябинск
строительство домов копейск
строительство домов под ключ
строительство домов под ключ проекты
строительство домов под ключ челябинск
строительство домов под ключ челябинск цены
строительство домов цена
строительство домов челябинск
строительство домов челябинская область
строительство коттеджей под ключ
строительство коттеджей челябинск
строительство фундаментов для частного дома в челябинске
строительство частных домов в челябинске
штукатурный фасад челябинск
casino online
онлайн казино на реальные деньги
онлайн казино на деньги