Factorii esențiali ai stilului de viață care sporesc riscul BNT sunt, printre altele: fumatul, alcoolismul, sedentarismul şi alimentaţia inadecvată. Potrivit Studiului STEPS din 2013, fiecare al treilea adult din Republica Moldova cu vârstă cuprinsă între 18 și 69 de ani și fiecare al doilea adult cu vârstă mai mare de 45 de ani au avut trei sau mai mulți factori comportamentali cu risc pentru BNT. Bărbaţii tineri au avut un risc de 2,5 ori mai mare pentru BNT decât femeile tinere, iar peste jumătate dintre adulţii cu vârsta mai mare de 45 de ani sunt expuşi unui risc sporit pentru BNT.
Creșterea gradului de conştientizare a riscurilor și factorilor care influențează stilul de viață, la nivel de comunitate, constituie baza unei posibile schimbări a comportamentului.
Proiectul își propune să contribuie la consolidarea procesului de educare a populației în domeniul sănătății, astfel încât membrii comunității să poată identifica și înțelege informația, de încredere și pusă la dispoziție în timp util, privind sănătatea, care trebuie comunicată prin canale de încredere și în mod coordonat în toate sectoarele implicate în domeniul sănătății publice.